Observator Transilvan
Maramures

Desenul unei eleve din Maramureș va fi imprimat pe costumul unui astronaut

O elevă de 14 ani din judetul Maramures a câştigat concursul organizat de Space For Art Foundation în colaborare cu Romanian Science Festival pentru crearea unui costum spaţial imprimat cu desene artistice realizate de copiii provenind din toate statele lumii.

Tema principală a concursului câştigat de româncă a fost „Planeta Pământ aşa cum ne-o imaginăm în vastul Univers”, informează europafm.ro. Din cei 77 de copii care au prezentat lucrări, câştigătoare a fost desemnată Alesia Ardelean eleva a Liceului  Tehnologic “Traian Vuia” din orasul Tăuţii Măgherăuş. Desenul ei urmeaza să fie imprimat pe un costum spaţial care va fi prezentat pentru prima dată la Conferinţa Naţiunilor Unite din Glasgow, în luna noiembrie. Lucrarea ei a fost foarte apreciată de un oficial NASA, care i-a transmis un mesaj de multumire: „Vă mulţumesc foarte mult pentru coordonarea apelului pentru desene şi pentru că ne-aţi trimis această frumoasă lucrare de artă de la Alesia pentru costumul spaţial din Proiectul Beyond! Suntem extrem de încântaţi că îi avem pe Alesia şi pe toţi copiii care au participat la concursul nostru Space for Art! Mulţumim şi pentru celelalte lucrări de artă şi sperăm că vom putea folosi mai mule pentru Proiectul Beyond sau pentru proiecte viitoare. Toate cele bune!”, a fost mesajul lui Nicole Stott, în vârstă de 59 de ani.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com
https://www.amsieu.ro

Related posts

Vânt, vijelii și grindina in Transilvania

observator

Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi date și de medicii de familie

observator

Femeie violata. Individul reținut

observator