Astăzi, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.5 Miercurea Nirajului au fost sesizați că, în Livezeni, a avut loc un accident de muncă.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, reprezentanți ai I.S.U., precum și un echipaj SMURD.
În fapt, un bărbat, de 32 de ani, din Târgu Mureș, în timp ce efectua lucrări de reparație la o canalizare, ar fi fost surprins și blocat sub un mal de pământ.
Bărbatul a fost transportat la unitatea spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, a fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș.
În cauză, polițiștii au deschis dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.