Aflat la Satu Mare, ministrul Lucian Bode a susținut o declarație de presă în care a precizat că prim ministrul va numi un nou șef pentru Poliția Romana pentru că „inspectorul general al IGPR are rol de secretar de stat şi este în atributul prim-ministrului”.
„În viitorul foarte apropiat, domnul prim-ministru va numi un şef al Poliţiei Române, pentru că, ştiţi foarte bine, inspectorul general al IGPR are rol de secretar de stat şi este în atributul prim-ministrului”, spune ministrul.
Acesta a mai spus că va fi demarat un program de reformă în MAI și că aceasta va trebui să conțină și organizarea de concursuri pe posturi.
„După care, împreună cu Academia de Poliţie, împreună cu structurile asociative, cu sindicatele, cu colegii din conducerea MAI (…), cu toţii ne vom aşeza la masă şi vom demara un program de reformă în MAI, reformă care obligatoriu trebuie să conţină şi organizarea de concursuri pe posturi de la bază până la vârf şi la toate nivelurile”, a afirmat ministrul Lucian Bode.