A început asfaltarea pe drumul judeţean DJ 704 K, între Săliştea și Vinerea. Modernizarea porțiunii de 4,3 km a costat peste 4 milioane de lei și a inclus, printre altele, realizarea șanțurilor, a rigolelor și a podețelor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi vicepreşedintele Marius Haţegan au fost prezenţi la turnarea primilor metri de covor asfaltic din totalul de 4,3 kilometri.
Este ultima etapă de modernizare a acestui drum judeţean, obiectiv de investiţii de peste 4 milioane de lei, ce a cuprins şi lucrări de realizare a şanţurilor, rigolelor, podeţelor şi zidurilor de sprijin.
„Încă un drum de pământ se transformă, astfel, într-o cale de rulare modernă”, au transmis, luni, reprezentanții Consiliului Județean Alba.