Observator Transilvan
Satu mare Sport

Zeci de concurenti la raliul de la Satu Mare

Etapa a doua a Campionatului Național de Rally Raid se va desfășura în perioada 4-5 iunie la Satu Mare, organizatorii anuntând că la acest eveniment internațional vor participa sportivi din România, Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia.

Organizată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Baja Satu Mare 2021 va reuni la start peste 70 de concurenți, etapa contând atât pentru Campionatul Național de Rally Raid, cât și pentru Campionatul Național al Ungariei.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Sprijinit de autoritățile locale, clubul organizator NSM Motorsport Satu Mare a pregătind evenimentul în cele mai mici detalii și se așteaptă ca această etapă comună să deschidă noi oportunități privind prezența în România a sportivilor din tările vecine, precum și includerea cursei în Campionatul European de Rally Raid.

Organizarea unei asemenea curse reprezintă un efort uriaș. Dar nu este doar efortul meu, ci al unei întregi echipe pe care am reușit să o strâng în jurul meu. De asemenea, este meritul tuturor celor din administratie și din celelalte instituții care au crezut în proiectul nostru și l-au sprijinit”, a declarat președintele clubului NSM Satu Mare, domnul Ovidiu Domide, despre etapa de rally raid care va avea parte de o premieră la nivel european: o probă specială de Rally Show, tip buclă, de 3,4 kilometri, în centrul orașului Satu Mare.

Prezent la conferința de presă de vineri a evenimentului, vicepreședintele FRAS, domnul Cătălin Nicolaescu, are mari așteptări de la etapa programată weekend-ul viitor: ”Sunt convins că toate eforturile organizatorilor se vor materializa printr-un eveniment de excepție, în urma căruia atât sportivii români, cât și cei străini vor fi mulțumiți de traseu și de condițiile de concurs”.

În cadrul etapei Baja Satu Mare 2021 probele speciale vor avea o lungime totală de 310 kilometri, vor fi 70 de posturi de urmărire a cursei, iar măsurile de securitate se vor asigura prin prezența a peste 80 de jandarmi, 40 de voluntari, numeroși membri din partea echipei de organizare, precum și de către arbitrii și comisarii Federației Române de Automobilism Sportiv.

Programul etapei Baja Satu Mare 2021

Vineri, 4 iunie

ora 13:01 – Start Festiv în Piața Libertății

ora 14:01 – Proba specială Poiana Codrului (drum forestier Poiana Codrului – Chilia)

ora 20:00 – Rally Show (traseu Piața Libertății – str. 1 Decembrie – B-dul. Vasile Lucaciu – B-dul. I.C. Brătianu)

Sâmbătă, 5 iunie

ora 8:00 – Start Piața Libertății

ora 9:31 – Start proba specială Sanislău

ora 18:00 – Festivitatea de premiere.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Audienţe cu Avocatul Poporului, la Satu Mare

observator

Acțiune comuna polițiști – RAR la Satu Mare

observator

Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

observator