Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că focarele de gripă aviară din judeţele Mureş şi Harghita au fost stinse, astfel că restricţiile de circulaţie stabilite în zonă au fost ridicate.
„În acest moment, în România nu există nicio suspiciune de gripa aviară”, precizează ANSVSA.
„În perioada 11-14 iunie au fost stinse focarele de gripă aviară care au evoluat în localităţile Ungheni, Cozma, Sântana, Grebenişu de Câmpie din judeţul Mureş şi Cristuru Secuiesc din judeţul Harghita. Odată cu stingerea focarelor de gripă aviară au fost ridicate restricţiile de circulaţie a persoanelor, a animalelor şi a mijloacelor de transport pentru zonele de protecţie (rază de 3 km în jurul focarului) şi de supraveghere (rază de 10 km în jurul focarului)”, arată ANSVSA, într-un comunicat de presă transmis miercuri.