Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare au identificat, joi seara, într-o parcare din municipiul Baia Mare, un tânăr de 26 ani din Ucraina, implicat în contrabanda cu ţigări, a informat, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
„Acesta a coborât de la volanul unui autoturism în care se aflau ţigări de contrabandă. În urma efectuării percheziţiei autoturismului în cauză, au fost identificate şi ridicate 11.428 pachete de ţigări, produse accizabile, care trebuia plasate sub regim vamal, provenite din contrabandă. Ţigările au o valoare aproximativă de 171.000 de lei. Autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”, a spus Ionela Cozma.
De asemenea, faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în cursul zilei de vineri Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.
„Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea identificării tuturor persoanelor participante la activitatea infracţională şi tragerii acestora la răspundere penală”, a mai precizat Ionela Cozma.
Tânărul ucrainean a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.