Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizaţi prin Apel 112, de către un bărbat din aceeași localitate, cu privire la faptul că fiul acestuia, un tânăr de 31 de ani, a provocat scandal în familie, iar ulterior s-a încuiat singur în locuinţă şi nu comunică.
La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum şi forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă și un echipaj medical.
Din verificările efectuate și din relatările părinților, a rezultat faptul că, anterior, tânărul în cauză s-ar fi manifestat agresiv, și-ar fi lovit tatăl și mama, le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență și totodată ar fi distrus bunuri în locuință.
Având în vedere că existau date cu privire la faptul că, în trecut, cel în cauză ar mai fi amenințat cu acte de suicid, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în forţă, au forţat uşa de acces și au pătruns în interiorul locuinţei.