Peste 140.000 de români sărbătoresc onomastica în 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie. Este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă.
Conform situaţiei statistice existente la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 106.266 bărbaţi şi 35.790 femei care poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia.
La prenume masculine cel mai întâlnit este Ilie – 95.391.
Între derivate se întâlnesc: Eliade – 251, Elias – 3.809, Elie – 33, Elis – 794, Ilia – 347, Iliev – 3, Ilieş – 85, Iliuş – 15, Iliuţă – 3.451, Lică – 2.087.
Un număr de 22.228 de românce poartă numele Ilinca. Alături de acest prenume se mai întâlnesc: Eliana – 1.124, Elis – 540, Ilia – 135, Iliana – 3.618, Ilincuţa/Ilincuta – 88, Iliuţa – 389, Lia – 6.023 şi Lica – 1.645.