Un accident grav de circulație s-a produs sâmbătă, 31 iulie, în jurul orei 19.30, pe DN1, Cluj – Oradea, în satul Bologa, comuna Poieni, fiind implicate trei autoturisme și un TIR.
Accidentul este grav, fiind chemat și elicopterul SMURD pentru transportul răniților.
”Domnul cu Loganul a alunecat după curba și a intrat pe contrasens in Passatul negru care a ajuns in șanț. Noi eram cu Passatul albastru după cel negru și am intrat și noi in Logan putin, in încercarea de a-l evita”, a precizat un șofer implicat în accident.