Deși a fost adoptată încă de joi, 29 iulie, noua listă a intrat în vigoare de abia de astazi, 1 august.
Astfel, persoanele care vin din statele aflate pe lista roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. În același timp, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină
CNSU a explicat motivul pentru care decizia a intrat în vigoare după trei zile. Potrivit sursei citate, pentru a nu întâmpina probleme, turiștii români vor avea mai mult timp pentru a evita noile reguli atunci când se întorc în țară.
Principalele modificări survenite sunt:
-în zona roşie au intrat: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite;
-în zona galbenă au intrat:
– din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Suriname şi Insulele Feroe;
– din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Franţa, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba şi Sint Marteen;
-în zona verde au intrat: Oman, Paraguay şi Uruguay.