Vremea va fi potrivită pentru concedii până la mijlocul toamnei, potrivit prognozei meteorologilor. Vor fi temperaturi de 25-27 grade Celsius în septembrie, cu câteva zile cu ploi.
Abia din octombrie se mai răcește și vor fi valori maxime sub 20 de grade.
Temperaturile medii din septembrie vor fi cele normale pentru această perioadă, spun meteorologii.
În primele 10 zile, vor fi câteva zile cu ploi sau chiar furtuni, în intervalul 2-3 septembrie, respectiv 5-8 septembrie, în centrul, nordul, vestul, nord-estul și sud-estul țării. Pe litoral nu se anunță ploi în această perioadă.