În splendidul decor natural oferit de lacul de la Oțeloaia, duminică 22.08.2021, s-a desfășurat cea de-a LXIV ediție a Festivalului Foclorului Codrenesc. În ciuda obstrucționărilor, manipulărilor și diversiunilor de tot felul, menite să anuleze acest grandios festival, numărul spectatorilor a depășit toate așteptările, iar cei mai vechi participanți au mărturisit că niciodată nu au văzut atâta lume venită să celebreze mare sărbătoare a codrenilor.
În deschiderea manifestării a vorbit managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare, Robert Laszlo, care a subliniat faptul că acest eveniment face deja parte din viața și tradiția codrenilor și că niciun efort nu este prea mare pentru a-l organiza în cele mai bune condiții. Au luat cuvântul apoi președintele C.J., Pataki Csaba, vicepreședintele C.J., Cristian Valer Beșeni și deputatul Adrian Cozma, cel care a transmis un mesaj vibrant celor prezenți, scoțând în evidență importanța acestui festival și obligația noastră morală și patriotică de a nu-l lăsasă piară.
Pe scenă au mai fost prezenți primarii din comunele vecine, Socond și Păulești , Nicolae Cornea Mare, respectiv, Zenoviu Bontea. Primăria Păulești a dat o mână de ajutor la organizare, asigurând curățenia, igienizarea și transportul deșeurilor.
Printre participanți a fost remarcat și primarul din Tășnad, Adrian Farcău, care a participat cu două ansambluri folclorice tășnădene.
Prezentarea spectacolului a fost asigurată de cunoscuta solistă a melosului codrenesc, Malvina MadarIederan, fiică a Codrului. Punctul culminant al manifestării l-a constituit recitalul de înaltăsimțire românească, al celebrei interprete, Sava Negrean Brudașcu, care a smuls ropotele de aplauze ale celor aproximativ 3.000 de participanți.
Pe scenă au urcat rând pe rând, soliști și ansambluri folclorice de pe întreg cuprinsul județului, care au încântat publicul cu nestematele folclorului din Codru și Oaș. Iată, programul artistic complet: Sava Negrean Brudașcu, Grupul Folcloric din Homoroade, Ana Holdiș Pop, Malvina Madar Iederan, Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Hermina Marc Iluț, Marian Buzilă, Maria Tripon, Ionuț Rotar, Ionela Bumb, Bogdan Bota, Liliana Bota, Carmen Oșian, Aida Negrea, Luca Molnar, Alexandra Nagy, Sara Ciorba, Alexandra Tămaș și Sara Nistor , precum și Ansamblurile Folclorice ”Cununița Năzdrăvană”, ”Cetatea Codrului” din Ardud, ”Vatra” din Santău, ”Ceatăra” din Carei, ”Florile Tărnii” din Tarna Mare, ”Flori de Codru” și ”Codrulețul” din Tășnad, ”Vițe de Iederă” și ”Dănțăușii din Soconzel și Cuța”.
„Pentru noi, organizatorii, Consiliul Județean Satu Mare, C.J.C.P.C.T. și Pensiunea ,,Popasul Codrenilor”, gazda evenimentului, a fost o surpriză extrem de plăcută, să constatăm că mesajul nostru prin care am chemat lumea la această mare sărbătoare a fost perceput cu atâta entuziasm de sătmăreni, astfel că putem zice că am avut poate cea mai reușită ediție și cu cel mai mare număr de participanți, din întreaga istorie de 64 ani a acestui superb festival codrenesc. Fără îndoială că dimensiunea unui eveniment cultural o dă și audiența de care acesta se bucură. Sunt extrem de satisfăcut că în palmaresul instituției pe care o conduc, am demonstrat încă o dată faptul că festivalul de la Oțeloaia ocupă un loc privilegiat.” – a declarat Robert Laszlo.