Luni, 23 august, în jurul orei 11.30, pompierii au fost solicitati să intervină pentru lichidarea unui incediu de vegetație uscată, la ieșire din orașul Negrești-Oaș, către localitatea Bixad.
La fața locului s-au deplasat un ofițer și 9 subofițeri cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș.
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără, fiind favorizat de viteza vântului care accelera arderea spre un depozit de materiale de construcții. Forțele profesioniste au actionat prompt pentru limitarea acestuia, salvând depozitul.
Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă focul deschis în spații deschise.
Au ars 8 pomi fructiferi și vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 80 de ari.