Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a intrat, în urmă cu câteva zile, în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Drept urmare, laboratorul din cadrul SJU Satu Mare efectueză teste decontate de CNAS.
Analizele se pot efectua în baza unor bilete de trimitere tipizate semnate și parafate de un medic.
Investigațiile de laborator solicitate se pot efectua, fără o programare prealabilă, în două locații, Ambulatoriul de Specialitate (Policlinica Veche) din strada Gheorghe Lazăr nr. 5 și la laboratorul situat în Micro 15, de pe strada Ravensburg nr. 2 (Spital Județean).