Luni, 6 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 27 de ani, care ar fi ridicat un colet cu droguri de risc și mare risc. Procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore.
În urma unor activități specifice de investigare, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au depistat, în flagrant delict, la data de 6 septembrie 2021, în municipiul Satu Mare, un bărbat care ar fi ridicat un colet (bagaj tip troller), de la un microbuz de transport persoane și bunuri, care ar fi venit din Spania.
La controlul efectuat, polițiștii au descoperit în bagaj aproximativ 50 de grame de cannabis și aproximativ 40 de grame de substanță pulverulentă, de culoare albă (speed).
Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii și luării măsurilor legale.
Față de acesta, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit pentru trafic internațional de droguri de risc și mare risc.