Observator Transilvan
Cluj Life Satu mare Sport

Tinerii în scaun cu rotile, inițiați în tenis de jucătoarea Ana Bogdan

Fosta jucătoare din top 100 mondial, Ana Bogdan, proaspăt întoarsă de la US Open, unde a jucat cel mai lung meci la feminin din istoria celebrului turneu, a participat la lecțiile de tenis de câmp din cadrul proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport.

Antrenamentul de tenis a avut loc la clubul sportiv Winners Sports Cluj, iar la el au participat trei tineri cu dizabilități motorii, dar și elevi de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca. Sportiva i-a învățat mișcările de bază, iar la final i-a răsplătit cu mingi de tenis semnate. Alături de Ana Bogdan, la antrenamente au fost prezenți patru antrenori cu experiență, care i-au inițiat pe tineri în sportul alb, pe două terenuri de joc.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Mi-a plăcut foarte mult primul antrenament de tenis din viața mea și mi-a făcut mare plăcere să mă antrenez alături de Ana Bogdan! Cred că voi mai încerca să mă antrenez și să practic mai mult acest sport. Am învățat backhand și forehand pentru început. Practic schiul și caiacul. Unul e sport de iarnă, altul, de vară și îmi plac amândouă foarte mult”, a spus Bogdan Cioltea, unul dintre tinerii cu dizabilități motorii care au participat la antrenament.

După o lungă perioadă în care nu am mai pus mâna pe o rachetă de tenis, mi-a plăcut! Am făcut tenis câteva luni. Îmi place mult. În România încă e o provocare să facem sport. Principala problemă e transportul pentru persoane cu dizabilități și accesul la cluburi sportive”, a povestit Vasy Bota, un alt tânăr cu dizabilități.

Pentru mine e o experiență specială și deosebită să joc cu ei. Sunt un exemplu foarte puternic. Au extrem de multă voință. Ne învață ce înseamnă determinare, ce înseamnă puterea interioară și cred că dacă am avea-o cu toții, am reuși să facem minuni. Este chiar prima dată când lovesc mingile după ce am terminat competiția de la US Open. Vă dați seama că mi-era dor și drag. Mi-era dor să revin pe teren”, a spus Ana Bogdan la finalul antrenamentului.

Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport este un proiect ce se desfășoară pe perioada a 2 luni și este dedicat tinerilor din Cluj-Napoca, în special celor cu nevoi speciale. Inițiatorii lui își doresc să ofere, prin diverse activități sportive săptămânale, accesul la sport cât mai multor copii și tineri cu dizabilități sau din medii defavorizate.

Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile: „A fost foarte frumos să văd persoanele în scaun cu rotile că prind atât de repede mișcarea și că este atât de accesibil pentru ei, pentru că le face atât de bine, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Și despre asta este, de altfel, proiectul de la Cluj pe care îl avem alături de primăria Cluj-Napoca, să accesibilizăm sporturile: tenisul de câmp, tenisul de masă, caiacul, bineînțeles, și baschetul. A fost o zi extraordinară. Ei 100% s-au simțit extraordinar, mai ales că aveau o vedetă printre ei. Au fost onorați să joace cu ea. Îi motivează foarte mult! Merg și cu mingi semnate, sunt foarte fericiți. Vor dormi cu ele sub pernă, cred, la cât sunt de fericiți”.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Hot la 13 ani

observator

Incendiu intr-o localitate din Satu Mare

observator

Peste 80.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

observator