ISU Bistriţa-Năsăud a anunţat, pe pagina de Facebook a instituţiei, că nouă paramedici au ajuns, în cursul nopţii de miercuri spre joi, în judeţul Suceava, iar trei dintre ei au intrat direct în acţiune.
„Aceştia vor asigura intervenţiile de prim ajutor SMURD, alături de salvatorii suceveni, care trec prin momente dificile în această perioadă. Suportul salvatorilor bistriţeni vine în contextul deficitului de personal de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, determinat de răspândirea cu noul coronavirus SARS CoV 2. Trei dintre paramedicii bistriţeni vor intra direct în lupta contracronometru, pentru a acoperi nevoile urgente ale colegilor suceveni”, au anunţat cei de la ISU pe Facebook.