Un echipaj din cadrul Poliției Sighet a efectuat sâmbăta, 26 aprilie, semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, dar persoana de la volan și-a continuat deplasarea.
Soferul fugar a apăsat puternic pedala de accelerație și a acroșat autoutilitara de poliție, dar și un alt autovehicul parcat regulamentar.
„Persoana urmărită a abandonat apoi mașina și a fugit pe jos, însă a fost prins, imobilizat și condus la sediul poliției. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea s-a constatat că cel reținut nu posedă permis de conducere. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet care a dispus arestarea preventivă”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.