Un tânăr din județul Botoșani a fost reținut de polițiștii Serviciului Rutier după ce a distrus mai multe bunuri într-o stație de carburanți și a refuzat să se supună testării privind consumul de alcool sau substanțe interzise. În pus, tânărul s-a manifestat nefiresc și a fost necesară încătușarea.
La data de 11 ianuarie, în jurul orei 21.30, în urma uni apel prin 112, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în zona unei stații de carburat situată pe DN 7, în afara localității Șibot, unde a fost semnalat un incident în care a fost implicat un autoturism.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un tânăr de 29 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns cu acesta pe platforma stației de carburanți unde ar fi intrat în coliziune cu mai multe bunuri după care ar mai fi rulat aproximativ 100 de metri, pe DN 7, iar ulterior ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în șanțul de pe marginea drumului.
La sosirea echipajelor de poliție, tânărul nu purta obiecte vestimentare și avea un comportament total inadecvat.