Vineri, 28 februarie, cu începere de la ora 13:00, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, aferentă lunii februarie. Pe ordinea de zi a ședinței condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș și secretarul județului, Aurica Todoran, s-au regăsit 25 proiecte de hotărâre si trei puncte suplimentare care au fost supuse dezbaterii și votului forului decizional.
Întâlnirea s-a întins pe parcursul a peste trei ore, un timp important fiind alocat prezentării bugetului Județului Maramureș. Ordinea de zi a fost deschisă de proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier judeţean al lui Călin-Ioan Bota, acesta fiind numit recent în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Locul lui Călin Bota a fost luat de Ioan Pașcu, originar din Vișeu de Sus. Totodată, aleșii județeni au aprobat proiectul privind repartizarea pe unități administrativ teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile comunale, pe anul 2020, acordându-și votul și pentru proiectul de hotărâre privind utilizarea excedentului anual al bugetului Judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe anul 2019.
Unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a vizat aprobarea bugetului Județului Maramureş, pentru anul 2020, buget care, din nefericire, este cu 30% mai mic decât cel din anul precedent. La acest punct a avut o intervenție și deputatul Vlad Duruș, care a subliniat faptul că, în interpelările sale, a solicitat Guvernului României să aloce fonduri pentru județul Maramureș.
Plenul instituției a aprobat și bugetul de venituri şi cheltuieli la Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Maramureş”, pe anul 2020, dar și cotizaţiile ce se plătesc de către Consiliul Județean Maramureş pentru diferite structuri asociative, pentru anul în curs. Aleșii județeni au decis și participarea Judeţului Maramureş la realizarea proiectului cultural „Festival de Teatru Contemporan pentru Tineret – ACTING”, dar și la implementarea Planului de acţiune privind dezvoltarea lanțurilor de producători din industria alimentară.
Pe ordinea de zi s-au regăsit și patru puncte care vizau aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivele: „Amplasare modul tip container cu funcţiunea de farmacie şi branşamente utilităţi”, „Construire locuinţe protejate cu regim de înălţime parter”, „Reabilitare clădiri centru de zi” și „Extinderea pavilionului de bărbaţi al secţiei psihiatrie şi amenajarea unui salon destinat izolării pacienților cu potențial agresiv”.
În ceea ce privește obiectivul de investiţie „Reabilitare DJ 187 Leordina (DN18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte”, în cadrul ședinței s-a aprobat modificarea indicatorilor tehnico-economici, dar și devizul general
actualizat după încheierea contractului de achiziție și întocmirea proiectului tehnic.
În cadrul ședinței, autoritatea deliberativă a Consiliului Județean Maramureș a stabilit înființarea complexului de servicii pentru victimele violenței domestice, în cadrul proiectului „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranţă”, precum și costurile pentru serviciile sociale destinate protecţiei şi promovării drepturilor copilului şi ale persoanelor adulte cu dizabilităţi, pentru anul 2020.
Ordinea de zi a fost închisă de proiectele privind adoptarea Regulamentelor de Organizare şi Funcţionare pentru Consiliul Județean Maramureș, dar și pentru Serviciul Judeţean de Pază Maramureş și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare. În ceea ce privește Consiliul Județean Maramureș, au fost stabilite și o serie de măsuri pentru asigurarea liberului acces la informațiile de interes public la nivelul instituției.