Azi (16 aprilie) dimineața a fost găsită prima victima prinsă sub molozul rezultat în urma prăbuşirii turnului de extracţie de la fosta exploatare minieră Uricani, bărbatul fiind găsit decedat.
„Unul dintre muncitorii prinşi sub turnul de extracţie prăbuşit al minei Uricani a fost găsit. Se fac eforturi pentru scoaterea acestuia de sub o placă de beton. Nu prezintă semne că ar fi în viaţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.
Echipele de salvare au reluat, joi dimineaţa, operaţiunea de căutare a celor doi muncitori care au fost surprinşi sub moloz după surparea turnului de extracţie de la Mina Uricani, din Valea Jiului.
O echipă lărgită a Detaşamentului Petroşani, alcătuită din nouă pompieri, a demarat acţiunea de îndepărtare a molozului rezultat în urma prăbuşirii.
Pompierii acţionează cu echipamente aflate în dotarea containerului multirisc şi sunt sprijiniţi de cinci utilaje grele ale firmei de ecologizare, ale exploatării miniere şi ale Consiliului Local Uricani.
Este vorba despre doi muncitori, cu vârstele de 31, respectiv 41 de ani, care lucrau la o firmă care se ocupă cu operaţiuni de demolare. Cei doi bărbaţi se aflau într-un utilaj care lucra la ecologizarea minei Uricani.