O tânără de 30 de ani din Iaşi a predat poliţiştilor un portofel cu bani, despre care anunțase că l-a găsit în parcarea unui centru comercial, tot din oraș. În portofel erau 19.160 de euro.
Oamenii legii au stabilit că portofelul aparține unei femei de 64 ani din comuna Holboca. Aceasta fusese la Poliția Iași cu câteva zile în urmă și anunțase că i-a fost furat portofelul cu bani, însă din investigații a reieșit că furtul nu se confirmă.
Polițiștii i-au restituit banii femeii de 64 de ani.
„O felicităm pe tânără pentru gestul său și apreciem spiritul civic de care a dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi”, spun polițiștii ieșeni.
Sursa: Mediafax