Observator Transilvan
Bihor

A înșelat și tâlhărit un bihorean. Reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați

Marți, 11 februarie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv înșelăciune.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 27 iulie 2018, în jurul orei 19.45, în timp ce se afla pe strada Calea Borșului din Oradea, în parcarea unui magazin, într-un autoturism, în urma unei înțelegeri prealabile cu un bărbat de 27 de ani, din localitatea bihoreană Sântion, care intenționa să cumpere de la acesta 40 de telefoane mobile de ultimă generație, după ce ar fi primit de la bihorean suma negociată, respectiv 97.800 de lei, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi solicitat să coboare din autoturism.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

La scurt timp după ce a coborât din autoturismul în care se afla bărbatul de 29 de ani, din județul Botoșani, bihoreanul a verificat conținutul cutiilor, constatând că în acestea se aflau diverse baterii de telefoane mobile folosite, telefoane mobile vechi și alte accesorii. În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bărbatul de 29 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Miercuri, 12 februarie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și înșelăciune.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea

procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a ceui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Cod galben de ploi în mai multe judete din Transilvania

observator

Migranti la vamile din Arad și Bihor

observator

Pieton acrosat de o masina

observator