Un teribil accident de circulatie, în care un tânăr de 18 ani a murit, a avut loc în Copsa Mare, în noaptea de vineri, 17 spre azi, 18 iulie.
In jurul orei 04.00, pe strada Principală din satul Copşa Mică, comuna Biertan, un localnic, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism şi, pe fondul vitezei neadaptate şi al conducerii sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune laterală cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice aflat pe partea stânga a sensului de mers.
„În urma impactului, pasagerul din faţă, în vârstă de 18 ani, localnic, a decedat, iar pasagerul din stânga spate, de 20 de ani, tot din localitate, a fost rănit şi transportat la spital conştient. Şoferul nu a suferit vătămări corporale, în schimb prezenta o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care s-a produs accidentul şi se întocmesc actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influenţa alcoolului”, au transmis reprezentanţii IPJ Sibiu.