Jandarmii harghiteni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unui urs care a intrat în curtea unei gospodării din Voşlăbeni şi a omorât mai multe găini.
Prezenţa animalului a fost semnalată de o femeie, proprietara gospodăriei, la numărul de urgenţă 112, iar în zonă a fost direcţionată imediat o patrulă din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Gheorgheni.
Când au ajuns la locuinţa respectivă, jandarmii au observat în curte un urs de talie mică, care a sărit într-o curte vecină, de unde a fost îndepărtat înspre pădure. Patrula a mai rămas în zonă pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce.
Nu au fost înregistrate alte incidente.