O fata de 10 ani a sunat marți (3 martie) seara la 112 şi a spus că se află în locuința unui bărbat, care o ține cu forța. De fapt, minora era la locuinta bunicii sale.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au demarat de îndată verificări, forțe sporite fiind angrenate în activitățile de căutare. După aproximativ 20 de minute de căutări, polițiștii au identificat minora, aceasta aflându-se la locuința bunicii sale, pe raza orașului Corabia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Minora le-a declarat polițiștilor că a folosit telefonul bunicii, fără acordul acesteia, iar apelul său a fost doar o glumă.
Poliţiştii reamintesc faptul că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.