La data de 9 aprilie, în jurul orei 05.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos l-au depistat pe un tânăr de 35 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107 K, pe raza localității Galda de Jos, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În plus, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și nu a putut justifica, nici într-un fel, prezența sa pe stradă, la acea oră.
Față de acesta a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Tânărul a fost sancționat și contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.