Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-masă în localitatea Poclusa de Barcău. Traficul a fost blocat.
Potrivit unui martor ocular, accident s-a produs într-o curbă. În accident au fost implicate un Opel Tigra și un Opel Corsa, cu volan pe dreapta. Potrivit acestuia, șoferul Corsa-ului ar fi intrat pe contrasens, provocând accidentul rutier, implicit coliziunea dintre cele două autoturisme.
Soferii celor două autoturisme au fost răniți și transportați la spital. Una dintre victime, care părea să aibă răni mai grave a fost transportată cu elicopterul SMURD.
„Traficul rutier este blocat. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului rutier”, a declarat comisar-șef Alina Fărcuța, de la Poliția Bihor.