Un accident deosebit de grav, soldat cu șase răniți, dintre care trei copii a avut loc astăzi, 29 februarie în localitatea Neagra. Un copil de 6 ani a fost preluat de un elicopter SMURD.
O femeie a fost încarcerată. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Deda, Garda de Intervenţie Topliţa, două echipaje SMURD, elicopterul SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
ISU Harghita a trimis la locul accidentului două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Topliţa, cu o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi o ambulanţă de la Topliţa. Persoana încarcerată a fost preluată de un echipaj de ambulanţă cu medic, iar un copil în vârstă de aproximativ şase ani a fost preluat de elicopterul de la Mureş.