În cursul acestei nopți, la ora 0:15 minute, un apel la numărul unic de apeluri de urgență 112 anunța faptul că între localitățile Halmeu si Turulung, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate doua masini și posibil persoane incarcerate.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
După executarea recunoașterii, au anunțat situația exactă solicitând suplimentarea forțelor. Fiind vorba de 9 persoane vătămate, la nivelul ISU SATU MARE s-a activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.
La fața locului s-au deplasat încă 6 ambulanțe SMURD și SAJ. După acordarea primelor îngrijiri medicale la fața locului, toate victimele (5 adulți și 4 copii) au fost preluate în stare de conștientă și transportate la UPU Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.
După efectuarea investigațiilor specifice, doar doua persoane (doua femei de 20, respectiv 39 ani) au fost diagnosticate cu răni ușoare.