Un accident a avut loc în această dimineaţă, la intrarea în Predeal, după ce două mașini s-au tamponat. În urma accidentului a rezultat o victimă.
Pe DN1, la intrare în Stațiunea Predeal dinspre Brașov, două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat o victimă. În zonă se circulă dirijat, traficul fiind blocat pe sensul către București pentru efectuarea cercetărilor”, a declarat Alina Ivan, purtătoru de cuvânt al IPJ Braşov.
„În urma accidentului, există o victima, conştientă. Va fi transportatată la spital de catre echipajul SMURD. La fata locului s-a deplasat si o autospeciala cu apă şi spumă pentru asigurarea măsurilor PSI”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului penrtu Situații de Urgență (ISU) Brașov, maior Ciprian Sfreja.