Trei persoane au ajuns în stare grava la spital, în urma unui teribil accident de circulatie ce s-a petrecut în localitatea Remetea Mare (judetul Timis). Imaginile nu mai lasa loc de explicații în ceea ce privește gravitatea evenimentului rutier.
Din ancheta polițiștilor reiese ca de vina este o soferita de 34 de ani care circula dinspre Timisoara spre Lugoj, iar într-o curba din zona Remetae Mare a patrus pe contrasens, unde s-a izbit de o autoutilitara. Aceasta s-a rasturnat în afara partii carosabile.
Trei vitime, printre care și un copil au ajuns la spital. „La locul accidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau un adult si un copil și o autoutilitară în care se afla doar conducătorul auto. Toate cele 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital”, a transmis ISU Banat.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: INFO TRAFIC jud. TIMIȘ