Doi soferi și o tânăra de 18 ani aflata pe un trotuar din Dej au fost răniți în urma unui accident ce s-a petrecut azi, 26 noiembrie, la intersecția străzilor Horea și Ștefan Cicio Pop din municipiu.
Accidentul s-a produs ca urmare a neacordării de prioritate. În urma impactului, cele doua masini au fost proiectate pe trotuar, unde se afla o tânără în vârstă de 18 ani. Cei doi soferi și fata de 18 ani au fost răniți și au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.
„Pompierii au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Doi bărbați de 28, respectiv 29 de ani și o tânără de 18 ani au fost consultați și transportați la spital. Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri siguranță pentru salvatori și persoanele implicate în accident”, transmite ISU Cluj.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: www.dej24.ro