UPDATE: Tânărul de 21 de ani, victimă a accidentului rutier din localitatea Rusu Bârgăului (pasager în autoturism), a fost adus în data de 20.04.2020 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu multiple fracturi și traumatisme. Este în stare gravă, incertă, în comă indusă, fiind intubat și ventilat mecanic.
Un accident cumplit a avut loc luni (20 aprilie) seara, în Rusu Bargaului. Un tânăr de 23 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Un pasager aflat în mașina a suferit răni grave și a fost transportat la spital.
Şoferul a pierdut direcţia de deplasare a autoturismului cu care mergea pe direcţia Vatra Dornei – Bistriţa-Năsăud şi a intrat în coliziune cu capul de pod. Pasagerul care se mai afla în maşină a fost transportat la spital.
Traficul rutier a fost blocat în zonă pe o bandă, desfăşurându-se alternativ pe un sens, la momentul acestei ştiri circulaţia revenind la normal.