Azi, în intersecția dintre Piața Ștefan cel Mare și Aleea Învățătorului din Cluj, două autoturisme s-au acroșat, iar din coliziune au rezultat cinci victime.
Potrivit presei locale, șoferul unuia dintre autoturisme nu s-a asigurat corespuzător pentru a intra pe Aleea Învățătorului și a intrat în coliziune cu o mașină ce circula dinspre Piața Ștefan cel Mare, înspre Piața Cipariu.
În urma coliziunii, primul autoturism a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit doi pietoni.
În total numărul victimelor se ridică la cinci. Patru dintre persoane au fost transportate la spital, dintre care un pieton și trei dintre cei care se aflau în mașini.