Un accident în lanț a avut loc azi (7 ianuarie) după-amiaza, la intersecția străzilor București cu Fabricii din Cluj-Napoca. Din primele informații, în accident au fost implicate 5 autoturisme. În urma impactului, o persoană a fost rănită.
„O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit ca urmare a unui eveniment rutier, produs pe strada București, din municipiul Cluj-Napoca”, trasmite ISU Cluj.
Pompierii au găsit cinci mașini avariate și un bărbat în vârstă, așezat pe scaunul uneia dintre acestea. Se pare ca acestuia i s-a făcut rău la volan. Echipajul SMURD l-a consultat de urgență și l-a transportat la spital pentru investigații și tratamente de specialitate.