Conducerea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.) a emis Ordinul 238/08.07.2020 privind suspendarea acreditării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş până la remedierea deficienţelor care au condus la suspendarea acreditării, dar nu mai mult de 6 luni.
Ordinul vine „ca urmare a aspectelor negative apărute în spaţiul public referitoare la condiţiile igienico-sanitare din Secţia Clinică Ortopedie-Traumatologie, respectiv Bloc Operator I – Ortopedie şi Traumatologie”.
Redăm în continuare comunicatul:
„Astfel, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea Ordinului 238/08.07.2020, înregistrat în cadrul unităţii sanitare în data de 10.07.2020, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş trebuie să elaboreze şi să transmită către A.N.M.C.S., spre avizare, planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării.
Subliniem faptul că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş funcţionează în baza Autorizaţiei de funcţionare nr. 1415/27.09.2019 cu Program cadru de conformare, asumat în anul 2018, pe o perioadă mai mare de 24 de luni, cu termen de finalizare 31.12.2020, unul din obiective fiind renovarea Blocului operator I cu săli de operţie în specialitatea ortopedie-traumatologie.
Precizăm faptul că renovarea Blocului operator I cu săli de operaţie ortopedie-traumatologie era programată a se efectua în luna martie 2020, dar, din cauza contextului epidemiologic cauzat de pandemia COVID-19, aceasta a fost sistată, fiind reorganizate circuitele funcţionale în întreg spitalul, întrucât acesta a fost desemnat spital suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.
În opinia noastră, măsura luată de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate este disproporţionată în raport cu deficienţele constatate (pereţi exfoliaţi, crăpături în paviment), neconformităţi care nu au pus în pericol siguranţa pacientului în cadrul Blocului operator ortopedie-traumatologie.
Subliniem faptul că emiterea ordinului de suspendare a acreditării nu afectează buna desfăşurare a activităţii spitalului.
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va pune în aplicare dispoziţiile ordinului de suspendare a acreditării şi va întocmi un plan de remediere a deficienţelor, care va fi înaintat către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate” se arată în comunicatul semnat de Comitetul Director al SCJU Târgu Mureş.