La data de 18 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Poliției Orașului Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea delictelor silvice, dar și pe linie rutieră.
Totodată, polițiștii de la Investigații Criminale au efectuat verificări la persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli.
Acțiunile au fost desfășurate pe raza orașului Năsăud, iar cu această ocazie au fost legitimate și verificate aproape 90 de persoane și au fost oprite pentru control, în trafic, peste 40 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.255 lei. Din totalul acestora, 8 sancțiuni, în valoare de 2755 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea OUG 195/2002 și una, în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea Legii 61/1991.
Totodată, au mai fost aplicate 2 sancțiuni, în valoare de 6000 lei, pentru nerespectarea Legii 171/2010 și a fost confiscat material lemnos transportat ilegal, în valoare de 3666 de lei.