Poliţiştii hunedoreni au oferit sprijin material mai multor familii care trăiesc în condiţii precare Impresionați de drama unei familii din satul Lunca (din comuna Băița), a cărei casă a fost devastată de două incendii, produse în aceeași zi, la câteva ore distanță unul de celălalt (in cursul anului trecut), poliţiştii au hotărât să pună mână de la mână pentru a ajuta familia năpăstuită.
În urma celor două incendii, familia, cu o fetiță în vârstă de doi ani și nouă luni, a rămas sub cerul liber, în pragul sărbătorilor de iarnă. Din fericire, în momentul tragediei nimeni din familie nu a fost acasă, însă cei doi tineri şi fetița lor au rămas doar cu câteva haine. Aceştia locuiesc,si în momentul de faţă, într-o cabană (improvizată, în condiţii precare), în localitatea Almașu Sec, lângă Deva.
Aici, mama în vârstă de doar 28 de ani şi fetiţa sa au primit vizita „ajutoarelor cu epoleţi” ai lui Moş Crăciun. Poliţiştii hunedoreni au dorit să ofere, în acest mod, o rază de speranţă familiei greu-încercate. Pe lângă alimente de primă necesitate, dulciuri, jucării şi haine, aceştia au oferit familiei şi o sumă de bani, necesară refacerii locuției afectate de flăcări. Nu este prima dată cand politistii sprijina acesta familie. Eu au facut un gest asemanator si anul trecut, la scurt timp de la producerea incendiului.
Afland ca tanara familie nu a reusit inca sa isi refaca agoniseala, oamenii legii au hotarat sa revina la Almasul Sec, pentru a aduce bucurie acestei familiei. Tot azi, politistii hunedoreni au oferti cadouri (alimente, dulciuri) și altor doua familii din comuna Baita, care traiesc in conditii precare. Actiunile umanitare ale politistilor vor continua si in perioada urmatoare.