În această perioadă, principalele linii directoare a activității Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, au urmărit, în contextul social al sărbătorilor de iarnă, atât asigurarea siguranței alimentare prin punerea pe piața doar a alimentelor sigure și salubre, respectiv prevenirea fraudelor cu alimente, cât și garantarea sănătății animalelor prin prevenirea introducerii și răspândirii bolilor majore care afectează animalele.
Sectorul industriei alimentare – au fost efectuate 1.281 activități de control și s-au recoltat și examinat 70 probe alimente. În cadrul activităților de control au fost vizați operatorii alimentari care desfăşoară activităţi de procesare și producție (abatoare, unități de procesare carne, unități de procesare lapte, brutării, laboratoare de cofetărie etc.), activități de comercializare a cărnii (carmangerii şi măcelării) sau a altor produse alimentare specifice (peşte, ouă, laboratoare de patiserie, depozite alimentare, supermarket-uri etc.), dar și cei ce dețin unități de alimentație publică (restaurante, cantine, pensiuni, hoteluri);
Sectorul industriei zootehnice – au fost efectuate 508 activități de control (din care 122 mijloace auto la transport) și s-au recoltat și examinat 1.236 probe de la animale. În cadrul activităților de control au fost verificate cu precădere unitățile de producție zootehnică (exploatații, ferme de animale), unitățile de comercializare animale (centre colectare animale destinate exportului), cu accent pe aspectele conexe circulației animalelor și prevenirii introducerii unor boli majore;
Supravegherea activităților comerciale cu alimente și animale realizate către și din statele spațiului comunitar, dar și statele non UE vecine – în cadrul acestei activități au fost verificate la export 718, 36 tone alimente și 341.513 animale vii (mamifere și păsări), iar la import 3.381,75 tone alimente și 1.017.618 animale vii (mamifere și păsări);
În contextul activităților tradiționale de sacrificare a porcilor, specifice acestei perioade, au fost efectuate 5.715 examene de depistare a Trichinella spp, din care 1.573 la nivelul unităților de abatorizare și 4.142 la suinele sacrificate pentru consum familial, de către proprietari, la nivelul exploatațiilor de tip gospodăresc.
Urmare a acțiunilor de control au fot aplicate un număr de 77 sancțiuni contravenționale, din care 41 avertismente și 36 amenzi contravenționale în valoare totală de 140.300 lei.
Principalele deficiențe constatate sunt reprezentate de:
în sectorul alimentar – depozitarea alimentelor în condiții insalubre, comercializarea de alimente în spații neautorizate, respectiv, manipularea și etichetarea neconformă a alimentelor;