Observator Transilvan
Alte stiri Satu mare

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Obiceiuri și tradiții

Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, este prăznuită în 15 august. Marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Pe lângă semnificaţia religioasă a sărbătorii, în Transilvania şi alte regiunie ale ţării sunt cunoscute o serie de obiceiuri şi superstiţii populare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, dar şi miere, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor.

De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot din această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.

Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Pe de altă parte, cei care aveau vii mari obişnuiau ca în această zi să tocmească pandurii care să păzească viile.

De asemenea, în această zi bărbaţii îşi schimbau pălăria cu căciula iar cei care erau observaţi că purtau în continuare căciulă erau ironizaţi.

Tot în această zi se organizau şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă.

Totodată, la sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoane şi care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Covid Romania: 27.113 decese !

observator

S-a redeschis pentru vizitare expoziţia din atelierul Erdős I. Pál

observator

Ii lipsesc niște pastile ? Cutitarul de la Timisoara este consilier juridic la Psihiatrie !

observator