Azi, 19 ianuarie procurorii au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a trei inculpați pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.
În toamna anului trecut organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul A. D. distribuie către dealeri cantităţi importante de pastile ecstasy, la prețuri de 5 – 6 euro/comprimat, în funcție de cantitatea tranzacționată.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că membrii unei rețele de traficanți de droguri achiziționau comprimate MDMA din străinătate și după ce drogurile erau aduse în România, inculpații . C., P. O. și A. D se ocupau de vânzarea lor. Prețul mediu de procurare din țări aflate în Europa de Vest a unor cantități de cel puțin 10.000 comprimate este de aproximativ 1 euro/comprimat, după care inculpații le vindeau în România la prețuri de peste patru ori mai mari (între 4,5 euro /comprimat și 6 euro /comprimat) în funcție de cantitatea tranzacționată, iar dacă respectivele comprimate erau vândute consumatorilor, la bucată, la prețul mediu de aproximativ 11 euro/comprimat, astfel că,participanții la traficarea drogurilor, între care și inculpații, obțineau venituri importante.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că inculpații se aprovizionau periodic (aproape lunar) cu cantități de aproximativ 10.000 comprimate MDMA, iar dacă respectivele comprimate erau vândute en-gross cu prețul mediu de 5 euro/comprimat s-ar fi încasat aproximativ 50.000 euro la un lot de comprimate.
În cursul zilei de astăzi inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.