Este posibil ca luni să se depăşească 2.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, context în care se va trece la nivelul patru de alertă, spune președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila.
„Nu vreau să inducem o stare de panică, pentru că nu avem motive. (…) Trebuie să ne comportăm în aşa fel încât sa limităm transmiterea acestei boli. Pe de altă parte, cazurile noi care apar sunt într-un trend aşteptat care va face ca mâine, cel mai probabil, să ajungem la depăşirea acelei cifre de circa 2.000 de cazuri care este considerată pragul pentru nivelul 4 de alertă. (…) Dacă avem 1.760 de cazuri, e foarte probabil ca mâine, cel târziu poimâine – cel mai târziu o sa fie marţi, dar cel mai probabil va fi luni – având în vedere că azi am avut peste 300 de cazuri noi (…) e un lucru pe care trebuie să-l luam ca atare şi să ne pregătim cu spitalele ca să putem să preluăm pacienţii în stare mai gravă şi să ne gândim la o soluţie pentru cei care au forme uşoare sau sunt asimptomatici să fie trataţi fie la domiciliu, fie în spaţii dedicate”, a declarat Rafila.