Edilul unei comune din Cluj, Valer Saşa, a fost bătut de către doi adolescenți, în curtea școlii.
Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 56 de ani a reclamat faptul că ar fi fost victima unei agresiuni, în seara zilei de 19 ianuarie, agresiune în urma căreia a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
„La nivelul unităţii de poliţie s-a înregistrat o lucrare penală privind săvârşirea infracţiunii de ‘lovire sau alte violenţe’, faptă prevăzută de Codul penal. Poliţiştii au efectuat verificări cu privire la cele întâmplate, iar în acest moment există date şi indicii cu privire la identitatea persoanelor implicate. În prezent, se derulează activităţi pentru stabilirea exactă a tuturor detaliilor legate de acest incident”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş.