Un accident în care a fost implicata o ambulanta SMURD aflata în misiune a avut loc astăzi, 30 ianuarie, la intersecția starzilor Uranus și Calea Bucuresti din Brașov.
Autospeciala mergea la o urgență și avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice, însă nu a fost observată de șoferul unui autoturism care a intrat în coliziune cu aceasta.
„Paramedicul SMURD a suferit un traumatism lombar, este conștient și i se acordă asistență medicală la fața locului”, a precizat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.