Încă de Revelionul asta ne mai lasa sa petrecem așa după pofta noastra, dar din ianuarie ne vor cauta pe la buzunare. Deoarece, de la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, petrecerile gălăgioase vor fi dur sancționate, amenzile putand ajunge chiar și al 6000 de lei.
Mai exact, în Legea nr. 192/2019, publicată deja în Monitorul Oficial, se precizează că petrecerile private din corturi sau alte amenajări neacoperite care deranjează prin gălăgie locuințele din apropriere vor fi sancționate mult mai dur.
Astfel, în câteva luni, sancțiunea va crește semnificativ, ajungând între 2.000 și 3.000 de lei. Iar repetarea faptei într-un interval de 24 de ore va atrage o amendă majorată – de la 3.000 lei la 6.000 lei, fiind posibilă chiar dispunerea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii, alternativ.
Același act normativ prevede amenzi mai mari și pentru românii care, la bloc, își deranjează vecinii prin gălăgie în timpul orelor de liniște. Mai exact, la fel ca în cazul de mai sus, dacă poliția revine în 24 de ore pentru aceeași faptă se va aplica o amendă mult mai mare (între 2.000 și 3.000 de lei). În acest moment, amenda pentru nerespectarea orelor de liniște e între 500 și 1.500 de lei, prevăzută de Legea nr. 61/1991.