Astfel, la data de 17 aprilie, polițiștii au aplicat 50 sancțiuni contravenționale în valoare de 142.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
De asemenea, polițiștii au identificat o persoană care nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu, astfel că a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoana mai sus menționată a fost internată într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, pe propria cheltuială. De asemenea, față de aceasta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.
În perioada de referință, au fost efectuate 884 de verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu. De asemenea, 66 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.