Organizația Mondială a Sănătății (OMS) tocmai a declarat că noul focar de coronavirus este o pandemie.
„Nu am ai văzut niciodată o pandemie de coronavirus, aceasta este prima”, a declarat Directorul general al OMS, dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, la briefingul de presă de la Geneva, conform CNN.
OMS explică, pe site-ul său, numele noului coronavirus şi al bolii pe care o provoacă, pentru a evita orice confuzii.
Astfel, denumirea oficială pentru noul coronavirus este SARS-CoV-2 (severe acute respiratory syndrome coronavirus 2 – sindrom sever respirator acut coronavirus 2), iar denumirea pentru boala pe care o provoacă este COVID-19.