În perioada 3 iunie, ora 07.15 – 4 iunie, ora 07.15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1111 persoane, dintre care 626 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 485 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 626 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 04.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 772 persoane. La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 33 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus.
Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu. Totodată, în data de 03.06.2020 s-a permis intrarea în țară a unui cetățean român revenit din Ungaria, acesta beneficiind de derogare de la măsura carantinării/izolării instituționalizate conform Ordinului Comandantului Acțiunii – C.N.C.C.I. nr. 76570 din data de 29.05.2020.
Până la data de 04.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 127 persoane. Se menține închiderea temporară a P.T.F. Carei – feroviar.